
![]() ![]() |
Religia
păgână este în esenţa sa un mod
de viaţă în armonie cu Universul.
Cei ce aleg să-şi elibereze sufletul şi mintea de povara
grea a prejudecăţilor umane şi să ducă o existenţă în armonie cu
Universul se numesc păgâni, iar păgânismul este calea lor.
Universul nu este un Zeu, nu este nici supranatural şi nici divinitate, Universul este tot ceea ce există şi pentru că existăm în el este firesc să-l considerăm sacru. ![]() Trăim pe Geea, Mama noastră vie. Este normal să o iubim, să o respectăm şi să avem grijă de Natura sa. Priviţi spre celelalte planete din Univers (care ne sunt cunoscute într-un fel sau altul) şi veţi vedea că sunt aride, sunt moarte, este imposibil să susţină viaţa în mod natural. Să ne bucurăm deci că Geea este vie şi să avem grijă să rămână aşa, pentru că moartea ei înseamnă şi moartea a tot ceea ce trăieşte pe ea. A trăi în armonie cu Universul înseamnă în mod implicit a trăi în armonie cu Geea, Mama noastră sacră. Păgânismul este o religie a libertăţii. Ne-am născut toţi liberi în Univers şi avem dreptul să trăim liberi, atât timp cât nu încălcăm libertăţile şi drepturile naturale ale altora. Respectându-i pe ceilalţi ne respectăm pe noi înşine. Religia păgână cuprinde două părţi care se întrepătrund reciproc, o parte dogmatică formată din totalitatea cunoştiinţelor specifice despre Univers numite şi Legile Universului (mecanismele existenţei în Univers), principii, precum şi sărbătorile religioase aferente şi o parte practică dar şi teoretică numită Magie. Magia este ştiinţa prin intermediul căreia sunt studiate şi/sau declanşate mecanisme mentale capabile să acţioneze, prin intermediul Universului, asupra mediului, a altor fiinţe sau asupra evoluţiei unor evenimente în timp. Magia este şi un instrument prin intermediul căruia sunt studiate Legile Universului. Aceste două părţi conferă păgânismului atributul puterii, deoarece reprezintă cunoaşterea completată de capacitatea de a acţiona. Magia păgână este un ansamblu format din magia teoretică plus aplicaţii practice specifice păgânismului. Pentru păgâni demnitatea este un bun de preţ, mai presus de valorile materiale şi atunci când este necesar mai presus de propria viaţă. Când am fost născuţi am devenit cu toţii datori morţii cu tributul nostru, însă nu este acelaşi lucru să murim ca tigrii în luptă ori ca boii în jug. Binele şi răul nu sunt principii exterioare nouă şi nici nu sunt asociate cu entităţi. Binele şi răul există în modul de gândire al fiecăruia, iar faptele bune şi rele sunt un rezultat al modului de gândire. Păgânismul este o religie care a apărut pe această planetă cu multe mii de ani înaintea altor religii, în zorii civilizaţiei umane atunci când omul trăia în armonie cu Natura şi întoarcerea la păgânism înseamnă pur şi simplu întoarcerea la un cumul de valori reale. Egalitarismul este repudiat de către păgâni. Nu se poate pune semnul egal între două fiinţe, fiecare are particularităţile sale care o definesc ca unică. Un păgân îşi va plăti întotdeauna datoriile, fie bune fie rele. În religia păgână nu se face niciun fel de discriminare între bărbaţi şi femei, ambele sexe se supun aceloraşi mecanisme ale existenţei. Diferenţele anatomice nu constituie un atribut de superioritate sau inferioritate. Se consideră a fi normale doar relaţiile sexuale dintre persoane de sex diferit. Nuditatea nu are nici o legătură cu păgânismul. În esenţă nuditatea este un mod de exprimare al libertăţii, dar nu se poate pune semnul egal între nuditate şi libertate. Păgânismul este în dezacord cu orice religie, filosofie de viaţă sau mod de organizare socială, care încearcă într-un fel sau altul, să îngrădească libertatea oamenilor, să renege dreptul fiecăruia de a-şi alege modul de viaţă sau să provoace distrugeri în mod nejustificat. Păgânii cinstesc şi onorează memoria străbunilor. Frumuseţile naturii sunt prilej de bucurie şi admiraţie pentru păgâni, aceştia găsind leac pentru suflet în sânul naturii. Animalele şi plantele acestei planete trebuie protejate, fără ele viaţa oamenilor ar fi sumbră. În religia păgână sărbătorile sunt numite sabaturi şi sunt prilejuite de realităţi ale Universului, ale Naturii sau ale relaţiei om-Natură. Pe parcursul unui an păgânii serbează opt Mari Sabaturi iar reprezentarea grafică a acestora poartă numele de roata anului. ![]() Roata anului
Păgânismul este moştenirea lăsată de strămoşii
noştri din negura timpului şi încurajează gândirea liberă a
fiecărui individ în parte, motiv pentru care fiecare păgân
poate să-şi găsească în Natură şi în Univers valori reale
care să corespundă propriei sale personalităţi. Aceste valori pot fi
prilej de sărbătoare pentru fiecare păgân în parte sau
pentru grupuri de păgâni. Astfel de sărbători poartă numele de
Mici Sabaturi.
Făcând click pe link-urile de mai jos veţi găsi semnificaţiile fiecărui Mare Sabat în parte.
Păgânii trebuie să înţeleagă că acolo unde sunt mai mulţi puterea lor creşte şi numai aşa religia păgână poate supravieţui!!! Contact:
office@paganism.ro
|
![]() ![]() |
| NEVER AGAIN!!! | ||
![]() |
![]() |
![]() |