|
![]() |
![]() |
|
Doctrina socială și organizatorică păgână este
sistemul de principii fundamentale, concepții și teze, care stau la
baza organizării și conducerii unui stat bazat pe modul de viață
păgân. Practic, reprezintă viziunea păgână asupra statului
și a relațiilor care se stabilesc în interiorul său. Statul este societatea organizată și condusă, aflată în interiorul unei entități teritoriale mărginită de granițe. Rolul de conducere a statului este asigurat de o structură organizată, numită ”conducerea statului”. Conform principiului: ”Păgânismul este în dezacord cu orice religie, filosofie de viaţă sau mod de organizare socială, care încearcă într-un fel sau altul, să îngrădească libertatea oamenilor, să renege dreptul fiecăruia de a-şi alege modul de viaţă sau să provoace distrugeri în mod nejustificat”, într-un stat bazat pe modul de viață păgân, conducerea statului nu are rol de dominare și supunere a cetățenilor statului, rolul său fiind doar cel de organizare, conducere, asigurare a ordinii sociale, de realizare a unor obiective importante pentru întreg statul, apărare și stabilire a relațiilor cu alte state. Conducerea statului își îndeplinește aceste atribuții atât în mod direct, cât și prin intermediul instituțiilor specializate aflate în subordinea sa. Șefii instituțiilor subordonate conducerii statului vor face parte din structura conducerii statului. În cadrul realizării de obiective importante, se include și realizarea infrastructurii de drumuri, autostrăzi și căi ferate de pe întreg teritoriul statului, spitale de urgență, aeroporturi, obiective militare, precum și construcții realizate în scop cultural. Bugetul necesar conducerii statului nu va proveni din impozite. Într-un stat păgân nimeni nu are dreptul să dijmuiască munca oamenilor sau rodul afacerilor (câștigul obținut în urma afacerilor). A impozita înseamnă a dijmui! Bugetul necesar conducerii statului va avea trei surse principale: 1 - Conducerea statului va avea afaceri proprii (industrie, comerț, servicii, etc.) iar banii rezultați în urma acestor afaceri vor intra în buget. 2 - Donații către buget. 3 - Taxe pentru utilizarea diverselor facilități și pentru susținerea instituțiilor strategice pentru stat. Este normal să se plătească o taxă pentru utilizarea șoselelor iar banii proveniți din această taxă să fie folosiți pentru construirea de noi șosele și pentru întreținerea celor existente. Tot la fel de normal este să se plătească o taxă pentru armată, care este o instituție strategică pentru orice stat. Cu cât cetățenii unui stat sunt mai educați și mai bogați, cu atât statul este mai prosper, iar conducerea statului poate organiza mai bine activitățile societății. Conducerea statului, prin intermediul legilor adecvate, va crea condițiile necesare unei educații corespunzătoare precum și cadrul optim pentru desfășurarea activităților ce conduc la creșterea bunăstării cetățenilor. Conducerea statului va susține material și logistic agricultura ecologică și cultivarea soiurilor de plante nemodificate genetic. Prin legi adecvate va fi creat cadrul necesar agricultorilor pentru a putea practica o agricultură eficientă și de calitate. Sistemul de sănătate va beneficia de o atenție deosebită și vor fi susținute inițiativele medicilor de a-și realiza cabinete, clinici și spitale private. Instituția ce are ca atribuție menținerea ordinii în societate, prin intermediul legilor adecvate acestui scop, se numește parlament. Parlamentul are caracter politic și va fi compus din persoane alese prin vot de către cetățenii statului, care au împlinit vârsta majoratului și care nu suferă de afecțiuni psihice care să le afecteze capacitatea de a vota cu deplin discernământ. Parlamentul este o instituție subordonată conducerii statului și adoptă prin vot, în cadrul sesiunilor sale, legi ce au ca scop menținerea ordinii în societate. În păgânism, ordinea în cadrul societății presupune ca relațiile care se stabilesc între cetățenii statului să fie conforme cu principiile acestui mod de viață. Dacă principiul: ”Păgânismul este o religie a libertăţii. Ne-am născut toţi liberi în Univers şi avem dreptul să trăim liberi, atât timp cât nu încălcăm libertăţile şi drepturile naturale ale altora. Respectându-i pe ceilalţi ne respectăm pe noi înşine” este respectat, atunci oamenii pot trai în armonie. Practic, multe infracțiuni sunt comise de indivizi care n-au niciun respect față de cei din jurul lor, dacă ar avea așa ceva nu ar mai comite furturi, violuri, crime, etc. Dacă aceste infracțiuni există, informațiile despre ele transmise sistemului politic, vor determina emiterea unor legi adecvate pentru pedepsirea infractorilor, dar și pentru descurajarea celor care au tendința de a comite astfel de fapte care denotă lipsă de respect față de ceilalți membri ai societății. Învățământul, pe lângă rolul său principal de formare profesională, va acorda o atenție deosebită și educației în spiritul respectului și a demnității umane, deoarece ”Pentru păgâni demnitatea este un bun de preţ”. ”În religia păgână nu se face niciun fel de discriminare între bărbaţi şi femei, ambele sexe se supun aceloraşi mecanisme ale existenţei”. În conformitate cu acest principiu, conducerea statului are datoria să vegheze asupra tuturor domeniilor de activitate din cadrul statului pentru a se putea evita producerea unor astfel de discriminări. Atât femeile cât și bărbații beneficiază în mod nediscriminatoriu de tot ceea ce societatea poate pune la dispoziție. |
| Religia păgână | 02 Feb | 21 Mar | 01 Mai | 21 Iun | 01 Aug | 21 Sep | 31 Oct | 21 Dec |
| Zeii păgâni | Magie păgână |